• Bistrița, Drumul Cetății street, n0.19, Bistrița-Năsăud county
Împreună spre noi orizonturi de lumină !

IPROEB S.A.  Bistrița

We have developed in line with your requirements.

S.C.IPROEB S.A. o companie cu tradiţie în domeniul electrotehnic, a fost înfiinţată în anul 1982 în pitorescul burg transilvan Bistriţa. Ea a devenit una din firmele fanion ale cărei produse sunt utilizate în modernizarea şi extinderea sistemului energetic naţional, a reţelei naţionale feroviare sau contribuie la realizarea unor importante obiective industriale.

Sediul Iproeb Bistrița
IPROEB-producator-de-cabluri-si-conductoare-electrice.jpg

De ce să ne alegi pe noi

Produsele noastre au fost dezvoltate şi omologate în conformitate cu cerinţele societăţilor de transport şi distribuţie energie electrică sau a unor mari clienţi precum LEONI, Lear, Fujikura, CFR. Ele sunt o garanţie a calităţii lucrărilor şi obiectivelor industriale în care sunt înglobate prin monitorizarea strictă a proceselor de producţie şi testarea lor în laboratoare modern echipate.

Iproeb S.A. producător de cabluri și conductori electrici, listat la bursă

Gama de produse şi servicii

Iproeb - Cabluri electrice izolate

Insulated cables


Cabluri izolate in PVC, polietilena termoplastica, polietilena reticultă de joasa si medie tensiune.

Cablurile sunt realizate folosind tehnologii moderne de fabricatie. Astfel executam cabluri dupa norme nationale si internationale (CEI/SRCEI, HD/SRHD) dar si dupa norme proprii ale operatorilor de distributie a energiei electrice precum ENEL, CEZ, DELGAZ GRID.

Cabluri neizolate


Conductoare pentru linii electrice aeriene din aluminiu, aliaj de aluminiu, oțel zincat, oțel aluminizat.

Cablurile se execută după diverse standarde româneşti sau internaționale de fabricaţie. Cabluri de tractiune pentru echipamente de ridicat – macarale, poduri rulante si pentru ancorarea unor stucturi care depasesc capacitatea de autosustinere. Cabluri de tractiune din sarme de otel mat sau sarme de otel zincat.

Izolatoare si lanturi de izolatoare compozite


Izolatoare compozite de susținere și întindere pentru LEA și stații 24 KV,  110KV, 220 KV, 400KV  la sarcini mecanice specifice (SMS) de 70kN, 120kN, 160kN si 240kN. Izolatoarele au fost supuse unor teste riguroase de încercări de proiectare, de tip, de lot si individuale în laboratoare renumite precum EGU Praga, STRI Suedia, ICMET Craiova. Aceste izolatoare se pot livra și sub formă de lanțuri de susținere sau întindere simple, duble sau triple.

Means of automation


Metal fabrication and means of automation: Design, execution and assembly of complex production lines, conveyors and related accessories for the automotive wiring industry.

Proiectare si executie tablouri electrice de JT si a altor echipamente de MT.

Executie stalpi zabreliti pentru LEA  si/sau pentru telecomunicatii; stalpi metalici pentru iluminat stradal/perimetral.

Confectii metalice diverse, debitari repere metalice cu laser sau plasma.

Articole diverse


Executam matrite de extrudare si calibrare pentru executia reperelor din mase plastice (pereti despartitori, teava PVC, profile diverse)

Testing Laboratory

Etalonari echipamente.

Misiunea
IPROEB S.A.

este de a creea căi de transmitere a energiei spre noi orizonturi de lumină, pentru satisfacerea deplină a clienţilor şi pentru a deveni o companie de succes. Află mai multe despre IPROEB – producător de cabluri și conductoare electrice.

Valori

Integritate
Profesionalism
Responsabilitate
Operativitate
Eficienta
Beneficii reciproce
Spirit de echipa
Angajament
Oferim consultanţă

pentru alegerea soluţiei optime.

Ne recomandă lucrările la care am fost furnizori:

[industrial_testimonial style=”style-2″ carousel=”true” limit=”6″ slide_number=”3″ show=”3″]

 

Noutăţi / Articole

[industrial_blog_archives limit=”4″ style=”style-2″ paging=””]
Cabluri electrice pentru profesionişti!
Producător român consacrat.
Drumul Cetăţii nr. 19, Bistriţa

Cod postal: 420063

Bistriţa-Năsăud, România.

+40 263 238.150

Luni-Joi, 8.00 am-16.30 pm

Vineri, 8.00 am – 14.00 pm

office@iproeb.ro

en_USEnglish